Capacitatea oamenilor de a controla focul se numără printre cele mai importante progrese tehnologice ale evoluției. Dar care dintre strămoșii noștri umani a fost capabil să creeze focul? Aceasta este o enigmă veche în istoria focului.

Cum a apărut focul?

Gândirea convențională susține că strămoșii noștri au dobândit controlul asupra focului - și capacitatea de a-l crea - foarte devreme în preistorie.

Potrivit multor cercetători, această viziune asupra istoriei focului rezultă din descoperirea în Africa a câtorva situri cu reziduuri de foc vechi de milioane de ani, dar și din logică: este greu de imaginat că strămoșii noștri au părăsit Africa și au colonizat latitudini mai mari fără foc.

Dar dovezi mai recente, provenite de la diverși arheologi și antropologi - cum ar fi lucrările de teren publicate pe site-ul Sapiens și pe site-ul Scientific American - indică faptul că utilizarea focului de către hominizi a constat în mai multe etape de dezvoltare care ar fi putut dura sute de mii de ani. (Imagine: UnifiArt/Pixabay)

Care este istoria originii focului?

Din același punct de vedere, se presupune că, în prima etapă, strămoșii noștri au putut interacționa în siguranță cu focul.

Cercetările efectuate pe cimpanzei de Jill Pruetz, primatolog la Universitatea de Stat din Iowa, au studiat interacțiunea cimpanzeilor cu incendiile de pădure din Africa de Vest.

Cimpanzeii au urmărit evoluția incendiului și apoi au căutat hrană în zona incendiată. Ei înțeleg cum se mișcă focul în peisaj și folosesc aceste cunoștințe în avantajul lor.

În mod similar, ne putem imagina acest comportament la grupurile mici ale primilor noștri strămoși, probabil australopitecinele, care au trăit în urmă cu aproximativ 4 milioane de ani până acum 2 milioane de ani în Africa de Est.

Este posibil ca această primă etapă să fi persistat în mare parte din preistorie.

A doua etapă ar fi puterea oamenilor de a controla focul, atunci când încă îl obțineau din surse naturale, cum ar fi incendiile.

De exemplu, în faimosul sit chinezesc Zhoukoudian, ceea ce s-a crezut inițial a fi rămășițele de foc ale unui Homo erectus de 700.000 de ani s-a dovedit a fi sedimente și cenușă naturală asemănătoare cărbunelui.

Poate cel mai important este faptul că primele reziduuri de foc au fost găsite în medii în aer liber - nu în interiorul peșterilor - ceea ce întărește ideea că acestea nu pot fi rămășițele unor focuri de tabără ale hominizilor, ci mai degrabă produse de focuri naturale.

Deci, când au descoperit strămoșii noștri cum să facă focul?

Acest capitol din istoria focului rămâne o întrebare deschisă.

Între 2000 și 2010, o echipă de cercetători, formată din trei arheologi paleoliticieni și doi geoarheologi, a excavat două situri din paleoliticul mijlociu: Pech de l'Azé IV și Roc de Marsal, în regiunea Périgord din sud-vestul Franței.

Acestea sunt peșteri care au fost folosite ca tabără de grupuri mici de neanderthalieni în urmă cu 100.000-40.000 de ani, când Homo sapiens, omul modern, a ajuns în Europa.

În acele peșteri existau numeroase dovezi ale folosirii focului, dar nu că acest foc ar fi fost făcut de neanderthalieni.

Utilizarea abundentă a focului a avut loc în depozitele inferioare, cele care se odihnesc pe podeaua stâncoasă a peșterii, unde s-au făcut focuri individuale acum 100.000 de ani. Dovada este că mii de unelte de piatră au fost arse accidental de focurile din apropiere.

Numai că niciunul dintre aceste situri nu a prezentat semne de foc în straturile superioare, în care se aflau mii de unelte de piatră și oase de animale. Dacă ar fi fost prezent focul, aceste obiecte ar fi fost arse.

Era clar atunci că focul nu fusese aproape niciodată folosit în aceste locuri în perioadele ulterioare.

În concluzie, noțiunea comună a crezut întotdeauna că focul a fost "descoperit" și a devenit deja parte din viața de zi cu zi. Prin urmare, neanderthalienii știau cum să facă focul.

Doar că dovezile din aceste situri au pus la îndoială această idee.

Cu informații din Sapiens și Scientific American.