Pitagora (1), în timpul șederii sale în Indii, a învățat, după cum știe toată lumea, la școala gimnosofilor (2), limbajul animalelor și al plantelor. Într-o zi, plimbându-se pe o pajiște de lângă coastă, a auzit aceste cuvinte:

- Cât de nefericit sunt că m-am născut iarbă! Abia dacă am doi centimetri înălțime, și iată un monstru vorace, o fiară oribilă, care mă strivește cu picioarele sale late; gura îi este înarmată cu un șir de coase ascuțite, cu care mă taie, mă sfâșie și mă înghite. Oamenii numesc acest monstru berbec. Nu cred că există pe lume o creatură mai abominabilă.

Pitagora a înaintat câțiva pași și a găsit, pe o mică stâncă, o stridie care își deschidea gura. El nu înțelesese încă această lege admirabilă potrivit căreia este interzis să mâncăm animale, semenii noștri. Era pe punctul de a înghiți stridia când aceasta a rostit aceste cuvinte frumoase:

- O, natură, cât de fericită este iarba, care, ca și mine, este opera ta! Când este tăiată, renaște, este nemuritoare; iar noi, bietele stridii, suntem protejate în zadar de o armură dublă; oamenii perfizi ne mănâncă cu duzina la prânz și nu mai există cale de întoarcere. Ce soartă cumplită este cea a stridiilor și cât de barbari sunt oamenii!

Pitagora s-a cutremurat; a simțit enormitatea crimei pe care urma să o comită: și-a cerut iertare de la stridie, în lacrimi, și a așezat-o foarte conștient pe stâncă.

În timp ce plănuia profund o astfel de aventură, la întoarcerea în oraș, a văzut păianjeni care mâncau muște, rândunele care mâncau păianjeni și șoimi care mâncau rândunele. "Toți acești oameni, a spus el, nu sunt filozofi."

Pitagora, când a intrat acolo, a fost împins, lovit, călcat de o mulțime de hoți și hoațe care alergau urlând:

- Bravo, bravo, bravo! Au meritat-o din plin!

- Cine? ce? a spus Pitagora, ridicându-se. Iar oamenii continuau să alerge și să strige: "Ah! câtă plăcere vom avea să-i vedem bine gătiți!

Pitagora a crezut că vorbesc despre linte sau despre vreo altă legumă; nimic de genul acesta, erau doi bieți indieni. "Ah! fără îndoială", a spus Pitagora, "sunt doi mari filosofi care s-au plictisit de viață; sunt bine dispuși să renască sub o altă formă (4); este o plăcere să te muți de casă, deși ești mereu prost cazat; despre gusturi nu se discută".

A înaintat împreună cu mulțimea în piața publică și acolo a văzut un mare foc de tabără care ardea, iar în fața focului o platformă pe care o numeau instanță , iar pe acea platformă judecători, iar acești judecători țineau cu toții în mâini o coadă de vacă și purtau pe cap o căciulă perfect asemănătoare cu cele două urechi ale animalului care îl purta pe Silenus când acesta vizitase cândva țara de partea lui Bacchus (5), după ce traversase Marea Eritreea fără să se ude la picioare și oprise cursul soarelui și al lunii, așa cum este relatat cu fidelitate în Imnuri orfice (6).

Printre acei judecători se afla un om bun, bine cunoscut de Pitagora. Înțeleptul din India i-a explicat înțeleptului din Samos tema ospățului care urma să fie dat poporului hindus.

- Cei doi indieni, a spus el, nu doresc deloc să fie arși; confrații mei severi i-au condamnat la o astfel de tortură; unul pentru că a spus că substanța lui Shakyamuni nu este substanța lui Brahma (7), iar celălalt pentru că a bănuit că ar fi posibil să mulțumești Ființa Supremă prin virtute fără să ții, în ceasul morții, o vacă de coadă: căci, a spus el, se poate fi virtuos tot timpul și nuBunele femei din oraș au fost atât de speriate de aceste două declarații eretice, încât nu le-au dat pace judecătorilor până când aceștia nu au decretat torturarea acestor nefericiți.

Pitagora a judecat că, de la iarbă la om, era multă materie de milă. El, însă, s-a certat în fața judecătorilor și chiar a devotaților: și a fost ceva ce s-a întâmplat doar o singură dată.

Apoi s-a dus să predice toleranța în Crotona (9); dar un intolerant i-a dat foc la casă: a ars - el, care a salvat doi hinduși din flăcări. Salvează-te dacă poți!

Sursa: VOLTAIRE. Romans et contes (Org.: Henri Bénac), Paris: Classiques Garnier, 1957, pp. 481-483.

(Textul original și aici.)

_______________

NOTĂ

(1) Înțelept grec, născut pe insula Samos, celebru pentru dragostea sa pentru matematică și pentru înclinațiile sale religioase (mai ales în ceea ce privește ezoterismul), a trăit între 570 și 495 î.Hr. Există puține informații sigure despre viața lui Pitagora, dar se știe că a făcut călătorii lungi în Africa și în Orient, unde a întâlnit mai mulți preoți și gânditori. În această scurtă povestire,Voltaire își imaginează un episod din viața acestui filozof în perioada în care se afla în India.

(2) Gimnosofiștii erau asceți indieni care, din dispreț pentru materialitate, trăiau goi.

(3) Unul dintre cele mai cunoscute fapte despre viața lui Pitagora a fost vegetarianismul său, tratat de Voltaire, ca multe alte doctrine ale filosofilor antici, cu sarcasm, ca și cum ar fi fost o formă de naivitate.

(4) O altă credință fundamentală a lui Pitagora și a adepților săi era cea a metempsihozei sau transmigrației sufletelor, împrumutată probabil de la hinduși. Conform acestei idei, toate ființele vii ar fi înzestrate cu suflete, de la cele mai imperfecte (cele ale plantelor) la cele mai perfecte (cele ale ființelor cerești). În fiecare existență, sufletul putea lua drept "locuință" un alt tip de ființă vie, de laRețineți că această teorie nu i-a fost dragă nici lui Voltaire.

(5) Bacchus, zeul grec al vinului și al beției, și Silenus, cel mai vechi și mai ilustru dintre adepții săi, erau adesea reprezentați împreună. Calul bețivului Silenus era un măgar.

(6) Imnuri orfice Ele erau o colecție de cântări care exprimau devoțiunea față de unii zei ai păgânismului grec, atribuite poetului și muzicianului mitic Orfeu. Ele reprezentau unul dintre elementele centrale ale religiei misterioase orfice, un cult inițiatic, cu o rigoare ascetică, care se baza pe ritualuri și practici diferite de religia populară a grecilor. Voltaire nu era însă interesat de conținutul orfismului. Atunci când menționeazăPotrivit unor mituri, Silenus ar fi reușit să traverseze marea pe un măgar, după ce a oprit cursul astrelor, autorul pune în lumină episoade din Scripturile iudeo-creștine în care sunt relatate evenimente similare. De fapt, acestea spun că Iisus a pășit pe apele Mării Galileii și că Dumnezeu a oprit mișcarea soarelui și a lunii pentru ca Iosua și israeliții să-i poată învinge pe amoriți.Deși astăzi există interpretări alegorice ale acestor pasaje, multă vreme ele au fost judecate aproape în unanimitate ca fiind literale de către religioși. Întrebarea pe care Voltaire vrea să o pună pe masă, în această povestire care vorbește despre fanatism, este mai mult sau mai puțin următoarea: dacă cineva consideră ca adevărate faptele extraordinare și irupțiile de supranatural care privesc religia sa, de ce judecă elFalse sunt miracolele și minunile care animă alte culte?

(7) Shakyamuni ("înțeleptul poporului Shakya") este unul dintre epitetele lui Buddha; Brahma este divinitatea creatoare a universului, conform hindușilor. Controversa la care face aluzie textul (o punere la îndoială a naturii divine a lui Buddha) trebuie înțeleasă ca o referire indirectă la cultura europeană însăși, în care anumite polemici teologice din cadrul creștinismului au dus la războaie și persecuții.religioase.

(8) Referirea comică la necesitatea de a avea o vacă lângă tine în clipa decesului nu are legătură cu credințele hinduse (pe care Voltaire nici măcar nu le cunoștea bine), fiind mai degrabă o glumă îndreptată împotriva recomandării catolice de a se confesa înainte de moarte.

(9) Oraș din Calabria (sudul Italiei), unde Pitagora și-a fondat școala de filosofie în jurul anului 530 î.Hr.

Traducere de Donato Ferrara